Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu s-a întâlnit luni, 13 iunie 2016, la Bruxelles, cu ministrul Justiţiei din România, Raluca Prună. Cei doi înalţi oficiali au discutat pe marginea problemelor serioase cu care se confruntă sistemul de penitenciare din România și a oportunităților de investiții în eficiența energetică a clădirilor publice, inclusiv a celor din subordinea Ministerului Justiției.
Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a declarat: „O sumă importantă, 439 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională, este alocată eficienței energetice a clădirilor publice în cadrul Programului Operațional Regional. 41 de milioane de euro sunt prevăzute pentru București și regiunea Ilfov, iar 398 de milioane sunt puse la dispoziția celorlalte regiuni de dezvoltare. Sunt bani care pot fi folosiți în România pentru reabilitarea termică a tuturor clădirilor publice. Este decizia suverană a României cum alege să prioritizeze și să utilizeze acești bani pentru perioada 2014-2020”.
Context
Măsurile de sprijinire a eficienţei energetice la nivelul Uniunii Europene au dus la reducerea consumului cu 1438 GWh pe an, echivalent cu întregul consum de electricitate al Maltei în 2010. De asemenea, până la finalul anului 2013, emisiile de gaze cu efect de seră au fost reduse cu peste 826 kilotone pe an.