Eficiență energetică: Lista cu dotările ce vor deveni obligatorii pentru clădirile noi a primit votul Senatului


Echiparea clădirilor cu dispozitive de reglare automată a temperaturii sau cu sisteme pentru reîncărcarea vehiculelor electrice sunt doar două dintre obligațiile pe care le vor avea pe viitor investitorii, proprietarii și administratorii de imobile și care se regăsesc într-o propunere legislativă ce a fost adoptată recent la Senat. Inițial, măsurile ce vizează clădirile noi au fost publicate în dezbatere în vara lui 2019, sub forma unui proiect de ordonanță a Guvernului.

Propunerea mai trebuie acum să treacă de Camera Deputaților, să primească acordul președintelui țării și să fie oficializat, ceea ce înseamnă că măsurile conținute nu se vor aplica foarte curând.

Continuarea articolului o puteți citi pe avocatnet.ro.

© 2024 Asociatia Auditorilor Energetici pentru Cladiri din Romania. Toate drepturile rezervate.

Site dezvoltat de Cristian Tismanaru.